L’Immaculata, poesia di Giuseppa Nigliaccio alla Beata Vergine Maria

di Angolo Poesie*

Si bedda comu a luna e comu u suli,
ca illumini, brilli e dai caluri.
L’artista chi ti fici accussi bedda
nun sapia propriu comu fari,
picchì nno munnu un c’era na picciuttedda
ca a tia ti putia assumighiari.
Priava ogni sira lu Signuri
ca ammenu ‘nsonnu ci putivi accumpariri.
E una notti mentri ca durmiva
‘ntisi nta lu pettu un gran caluri,
nenti avia vistu,
ma già sapia chiddu ca vulia fari.
Di notti stessu si misi a scarpiddiari
e lu so visu accuminciò a spuntare.
Cchiù travagghiava e cchiù s’innamorava
di quanta grazia cha vinia fora.
La vuci si spargìu finu a Ciminna
di quantu bedda fussi stà Maronna.
T’aspittavanu tutti pi la festa,
si fici notti e Tu unn’arrivavi,
ma a nuddu ci passava pi la testa
di ritirarisi prima cha vinivi.
E quannu finalmente lu carru è arrivatu
arristaru tutti alluccuti e senza ciatu.
Di notti stessu ‘nTriunfu Ti purtaru
e tutti quanti riravanu ‘ncoru:
“Oh chi miraculu chi ci fu ni sta nuttata
Cha n’arrivau stà bedda ‘MMaculata!”
E trasisti in ogni casa e in ogni cori
ca Ti vonnu beni puru li peccatori.

* di Giuseppina Nigliaccio

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.